Încă mai ai toate acele lacrimi
Această durere reală din două inimi,
M-ai suprimat ,mi-ai devorat binele agil
Mi-ai dat vieţii un sens,apoi l-ai oprit,era fragil.
Ţip lăuntric cu amar în a mea durere
Spre mâinile tale să-mi dea putere.
Şi dacă ai fost nevoit să pleci
Aş fi preferat prin inima mea să nu mai treci,
Să laşi goluri pe care le să îneci
Cu clipele calde ce-au devenit reci.
Ai încolţit oboseala din mine
Cuvintele tale au făcut rău,n-au vrut să aline.
Tot ce-a fost irezistibil,nu te-a mai captat,
Imortalitatea sentimentului sub dominaţie aflat
Te-a lăsat morbid , te-a făcut laş
Ai plecat,deşi ai mai fi rămas,dar fără glas.
