Somnul mă aruncă-n pat,dar eu-ncep să tresar
Căci pleoapele mereu îmi mor în spatele unui coşmar.
Hohotele de plâns la care-s condamnată
Îmi rup ziua de sub picioare , deîndată.
Tu vin-o lângă mine şi te-aşează
Mângâie-mi părul ,de mă ţine trează,
Cuprinde-mi în palme,dulcele meu cimitir
Tot ce se vaită acid în spatele unui expir.
Îmbrăţişează-mi trupul,ochii să nu vadă
Cum durerea se ascute alarmantă,
Valul de iubire nu mai are nici o dovadă
Dar lângă tine nu mă simt abandonată.
Pune-ţi buzele peste a mea gură
Fii scutul vorbelor ce le îndură,
Iar lacom conturează-mi mângâieri ostile
Ca şi cum pentru noi n-ar mai fii zile .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu